Politica

Alegeri la PNL Campina

Preşedinte – Virgil Guran, vicepreşedinţi – Bogdan Ene, Bogdan Cord şi Liviu Briciu, biroul executiv: Enache Dragomir, Daniel Ioniţă, Milena Ungureanu, Cosmin Raţ, Florin Frăţilă, Gheorghe Cazan şi Damaschin Baron. Aceasta este componenţa actuală a conducerii filialei Câmpina a Partidului Naţional Liberal, conducere stabilită în urma alegerilor desfăşurate la Casa Tineretului, în după-amiaza zilei de 3 aprilie. În ceea ce priveşte alegerea preşedintelui, nu au fost nici un fel de probleme, Virgil Guran fiind singurul care s-a înscris în cursă. După ce a fost numit preşedinte, Virgil Guran a declarat că a trecut vremea vorbelor şi că, de acum încolo, persoanele din conducere care nu vor pune osul la muncă vor fi „invitate” să treacă în rândul doi. Alegerile de la Câmpina au fost supervizate de prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, care le-a cerul noilor lideri penelişti să facă tot posibilul pentru a câştiga alegerile locale din 2012. Europarlamentarul PNL Adina Vălean, prezent în sala de la Casa Tineretului, a remarcat faptul că noua conducere a PNL Câmpina are intenţia de a organiza aşa cum trebuie filiala şi, de asemenea, dorinţa de a purta un dialog deschis cu populaţia. Preşedintele PNL Prahova, Adrian Semcu s-a declarat încrezător în forţele lui Virgil Guran şi speră ca, într-un viitor nu prea îndepărtat, Câmpina să devină un fief PNL.
O echipă nouă, formată din oameni cu experienţă, dar şi din oameni tineri, cu puţină experienţă politică, o echipă care vrea să câştige Câmpina. Prin multă muncă.

httpv://www.youtube.com/watch?v=jKhWykRsWMw

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co