Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Alpinist căzut în râpă

Aventura a doi alpiniști în masivul Bucegi, sâmbătă după amiază, s-ar fi putut transforma în tragedie, după ce unul dintre ei a căzut mai mulți metri într-o râpă și s-a accidentat grav la cap și coloană. Alpinistul, în vârstă de 25 de ani, din București, a căzut din perete mai mulți metri. Tânărul fost grav accidentat iar prietenul său a sunat la 112.

Salvatorii montani spun că tânărul și prietenul său se aflau în zona Seacă dintre Clăi, o zonă extrem de accidentată cu stânci și săritori înalte de peste 20 de metri. Pentru că tânărul nu se mai putea mișca și nu-și mai simțea picioarele, salvamontiștii au fost nevoiți să-l transporte pe targă.

O alta turistă s-a accidentat pe traseul Jepii Mici, după ce o piatră i-a căzut în cap, iar un alt turist a fost preluat de la Cascada Urlătoarea după ce a căzut și și-a luxat un picior. Ambele victime au fost transportate la baza muntelui și preluate de ambulanță la spital.

După o acțiune de salvare care a durat mai bine de șapte ore, alpinistul rănit a fost adus la baza muntelui fiind preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportat la spitalul din Sinaia.

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co