Actualitate

Alunecare de teren în Prahova – Intervenție de urgență a pompierilor

O alunecare de teren a avut loc luni după-amiază în județul Prahova, în comuna Chiojdeanca, satul Trenu. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar locuințele din zonă nu au fost afectate, cu excepția uneia singure.

Alerta a fost primită în jurul orei 17:00, printr-un apel la 112. La fața locului au fost mobilizați de urgență pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Apostolache, cu o autospecială de stingere, sprijiniți de o autospecială de primă intervenție și comandă sosită de la Detașamentul Ploiești.

În urma recunoașterii efectuate de echipajele ISU, s-a constatat că alunecarea de teren se întinde pe o lungime de aproximativ 70 de metri, cu o lățime de 10-15 metri, afectând o singură locuință. Este vorba despre o casă din chirpici, în care locuiau două persoane în vârstă.

Cei doi locatari s-au autoevacuat la timp și se află în afara oricărui pericol. Nu au fost necesare îngrijiri medicale.

Autoritățile locale și echipele de intervenție monitorizează în continuare zona pentru a preveni eventuale noi alunecări, mai ales în contextul ploilor abundente care au afectat județul în ultimele zile.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co