Racla cu moaștele Sfântului Nicolae, sfințită în Parohia Românești

Credincioșii din Parohia Românești, județul Prahova, au trăit duminică, 25 mai, momente de profundă emoție duhovnicească, prilejuite de sfințirea raclei care adăpostește un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul spiritual al comunității.
Slujba de sfințire a fost oficiată de un sobor de clerici, sub conducerea părintelui protoiereu Mihăiță Stroe. Racla va rămâne permanent în biserica din Românești, devenind un nou loc de rugăciune, nădejde și mijlocire pentru toți credincioșii care îi vor cere ajutorul Sfântului Nicolae.
După slujba de sfințire, clericii au continuat cu oficierea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia numeroși credincioși din Românești, dar și din parohiile învecinate, au venit să aducă cinstire Sfântului Nicolae.
Evenimentul a adunat numeroși credincioși din întreaga zonă, veniți să trăiască această sărbătoare a credinței și să aducă cinstire sfintelor moaște
Racla cu sfintele moaște va rămâne în biserica parohială, fiind accesibilă permanent tuturor celor care doresc să se închine și să-i ceară mijlocirea Sfântului Nicolae, grabnic ajutător și făcător de minuni.