Antibioticele nu se iau după ureche!
Data de 18 noiembrie este marcată în calendarul evenimentelor medicale ca Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice. Şi cu aceasta ocazie, doctorii ne avertizează că administrera greşită sau supradozarea antibioticelor poate determina apariţia şi dezvoltarea unor bacterii rezistente la antibiotice. La o viitoare îmbolnavire când am putea avea nevoie de antibiotic pentru o infectie bacteriană, se poate că acesta să nu mai aiba efect. În lume mor zilnic zeci de oameni din cauza unor infecţii cu bacterii care au căpătat rezistenţa la antibiotice. Şi În acest caz, parerile sunt împărţite. Unii oameni consideră că pot lua antibiotice când se simt prea bolnavi, fără a mai merge la medic, iar alţii sunt de parere că doar cu reteta e bine să urmeze un astfel de tratament. În cazul in care medicul va prescrie antibiotice trebuie să urmaţi schema de tratament până la final. Antibioticele distrug şi bacteriile bune, creand dezechilibre la nivelul florei intestinale, de exemplu. Tocmai de aceea, trebuie să stiţi că utilizarea lor poate duce la efecte adverse, cum ar fi greaţă, vărsături, diaree sau chiar dezvoltarea unor infecţii fungice, în funcţie de organismul fiecăruia. O solutie pentru determinarea antibioticului potrivit este efectuarea unei antibiograme, la care însă se apelează din ce în ce mai rar, din lipsa de bani a pacienţilor.httpv://www.youtube.com/watch?v=urb3Zzou_l4