Actualitate

Antrenament deschis, meci închis

După 8 luni de zile selecționata României va face antrenamentul oficial la Ploiești. Anul acesta, în luna martie, pe o ninsoare întârziată, naționala venea pe Ilie Oană să se pregătească. Iar antrenorul Cosmin Contra onora invitația celor de la Petrolul mergând la magazinul oficial al clubului. Acolo, președintele Vlad i-a oferit lui Contra un tricou galben-albastru și i-a transmis că într-o zi va deveni iar antrenorul ”lupilor”.

Echipa națională a României va disputa ultimele două partide din grupa de Liga Națiunilor, cu Lituania, pe 17 noiembrie, la Ploiești, pe stadionul “Ilie Oană”, de la ora 21:45, și cu Muntenegru, pe 20 noiembrie, la Podgorica. Chiar dacă se joacă fără spectatori, la fel ca şi precedentul meci găzduit de stadionul din Ploieşti, fanii echipei naționale îi pot urmări pe Săpunaru, Țucudean și ceilalți tricolori pe suprafața verde a arenei ploieștene. Asta pentru că vineri, 16 noiembrie, atât România cât și Lituania se vor antrena pe stadionul “Ilie Oană”, unde, a doua zi, vor juca fără spectatori.

Doar oaspeții vor avea o delegație de 50 de persoane care va urmări partida de la Tribuna întâi. Românii vor efectua primii antrenamentul oficial. Cosmin Contra va deschide pentru toată lumea şedinţa de pregătire, în intervalul 11:45-12:00, după care se va prezenta în fața presei.

Lituanienii, fără niciun punct în clasamentul grupei, vin la Ploieşti tot vineri, dar după-amiază. De la orele 17:30 este programată întâlnirea cu presa, iar o jumătate de oră mai târziu vor începe antrenamentul.

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co