Actualitate

Gimnastele CSM-ului vor trofeul național

Patru gimnaste de la CSM Ploiești evoluează pentru Cupa României. Astăzi, a avut loc antrenamentul oficial, iar mâine se va desfășura concursul propriu-zis. Competiţia este găzduită de sala din Dobroești-Ilfov și în cadrul ei participă cele mai bune şase gimnaste la fiecare categorie, conform clasamentului de la Campionatele Naţionale.

Denisa Stoian, Miruna Ciocîrlan şi Gabriela Constantin vor fi prezente în competiţia junioarelor, iar Sabina Enache, în cea a prejunioarelor. Sportivele CSM-ului se vor prezenta la Cupă după o evoluție apreciată în Slovenia. Denisa, Miruna, Sabina şi Gabriela, însoţite de antrenoarea Simona Puiu şi de coordonatoarea secţiei, Liliana Băescu, au evoluat cu succes, la Ljubljana, la cea de a XX-a ediţie a Turneului Internaţional „Slovenian Challenge”.

Junioarele Stoian şi Ciocîrlan au concurat în competiţia FIG, iar Sabina Enache şi Gabriela Constantin au fost înscrise în întrecerea prejunioarelor. Toate au reuşit evoluţii în urma cărora au cucerit nu mai puţin de 13 medalii: 3 de aur, 6 de argint şi 4 de bronz.

În prima zi, cea a concursului de individual compus, Miruna Ciocîrlan a reuşit să ocupe primul loc şi să câştige, practic, turneul „Slovenian Challenge”. Tot atunci, prejunioarele au cucerit şi ele o serie de medalii: Sabina a obţinut de patru ori argint la individual compus, cerc, minge şi măciuci, iar Gabriela a luat bronzul la cerc. În ultima zi a competiției și în urma finalelor pe aparate, zestrea de medalii a fetelor ploieștene s-a mărit considerabil. Denisa Stoian a luat aur la minge şi panglică şi bronz la cerc şi măciuci, iar Miruna Ciocîrlan a obţinut medalia de argint la cerc şi minge şi pe cea de bronz, la panglică.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co