Asediul ursilor

Panică, frică şi groază. Prin asta au trecut mai mulţi sinăieni care au dat nas în nas cu ursul în plină zi, dar şi pe timp de noapte. Oamenii sunt disperaţi şi spun că au ajuns la capătul puterilor. Le este frică să iasă din casă pentru că se tem că fiarele îi pot ataca oricând. În plină zi, chiar în centrul oraşului, lângă sediul Ambulanţei, sălbăticiunile au apărut în curtea unui localnic. Înfometat, ursul, s-a oprit la un tomberon. A afost de ajuns să-l sperie un şofer şi a început nebunia. Animalul a trecut foarte aproape de mai mulţi oameni şi a intrat într-o curte unde erau o fetiţă de 4 anişori şi bunica ei. Femeia a trecut prin momente cumplite. Chiar dacă i s-au înmuiat picioarele, a avut tăria să ia copilul în braţe şi să fugă din curte.
Aseară, aceeaşi poveste. O localnică a încremenit când a văzut la geamul bucătăriei cum ursul încerca să pătrundă în casă. Timp de câteva ore, femeia a fost în stare de şoc. Nu-i venea să creadă că nu mai poate sta liniştită în propria locuinţă de teama animalelor sălbatice.
Imediat, au venit în ajutor jandarmii, care au speriat fiara şi au gonit-o în pădure. De frică să ni fie atacaţi, oamenii au dat drumul la câini, în speranţa că îi vor atenţiona când le va da târcoale ursul.
Ursii gunoieri din Sinaia nu mai au nici un pic de teama si ies sa caute prin tomberoane ziua in amiaza mare. Autoritatile nu mai stiu ce sa faca, problema este din ce in ce mai acuta , iar salbaticiunile mânate de foame nu mai au teama de oameni sau masini si vin pana in centrul orasului.
Situaţia în Sinaia este tot mai gravă, deoarece numărul urşilor care au început să coboare în oraş este din ce în ca mai mare. Oamenii se tem să mai iasă noaptea pe străzi pentru a nu fi atacaţi, iar autorităţile fac tot ce le stă în putinţă pentru a rezolva problema.
httpv://www.youtube.com/watch?v=ETn7sTf74eg