Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Atracţia taberelor de schi

În această perioadă, taberele de schi sunt la mare căutare pe Valea Prahovei. Mulţi au preferat să petreacă sărbătoarea Crăciunului pe pârtii, fiind atraşi de sporturile hibernale. La Buşteni, sute de copii, sosiţi din toate colţurile ţării beneficiază de toată atenţia din parte instructorilor. De asemenea, în tabără, au patre de condiţii excelente de cazare, masă şi distracţie. Ei au parte de un program special în fiecare zi. Îşi încep dimineaţa pe pârtie, cu o lecţie de schi pentru care au asigurat echipamentul complet. În tabără, micuţii au fost împărţiţi pe mai multe grupe.  Sunt entuziasmaţi şi bucuroşi că învaţă să stăpânească schiurile. De veselia copiilor care chiuie cat este ziulica de lunga se bucura si instructorii. Iar daca unii mai si cad, nu inseamna ca nu se vor ridica fericiti si nu o vor lua de la capat. Costul unui loc in tabara pentru sapte zile este de 1.200 de lei pentru o saptamana, bani in care intra cazarea, trei mese pe zi, suplimente nutritive pe partie si bineinteles…instructori profesionisti de schi!  Potrivit organizatorilor,  cele mai aglomerate perioade sunt cele din preajma Crăciunului şi a Revelionului. Sportul alb atrage in fiecare an noi adepti, de la copii de cativa ani pana la adulti dornici sa se initieze in tainele schiului sau sa se perfectioneze. Pentru micutii prezenti in tabara de la Busteni, vacanta este una speciala, iar schiul nu mai are de-acum nicio necunoscuta pentru ei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co