Actualitate

Au dat buluc la sare

A venit iarna şi ceea ce este ghinionul drumarilor luaţi iar prin surprindere este norocul producătorilor de materiale antiderapante. De câteva zile, Salina Slănic este asediata de camioane care vor să facă fie încărcate pe ultima sută de metri. Reprezentanţii societăţii îşi freacă bucuroşi mâinile, dar spun că aglomeraţia de acum ar fi fost evitata dacă autorităţile ar fi făcut stocuri de peste an. Cum nu s-a întâmplat aşa, şoferii camioanelor stau zile întregi până le vine randul să îşi vadă marfa sus şi apoi să plece la drum. La Salina programul de lucru a fost prelungit. Se lucrează si sâmbăta şi chiar şi aşa muncitorii tot nu fac faţă solicitărilor. Asta pentru că într-o săptămâna s-a dublat cererea de sare. O tona de sare vrac numai bună pentru deszăpezit costa 162 de lei. Sunt însă administraţii locale sau societăţi care preferă sarea la saci pentru că poate fi depozitata în condiţii mai bune. Însa în acest caz o tonă costă 190 de lei. În medie, într-o iarnă  pleacă din acest loc către judeţele din ţară cam 70 de mii de tone de astfel de produs, iar pe o parte dintre  autostrăzile din Germania sau şoselele din Bulgaria şi Polonia se aruncă tot sare de Slănic Prahova.httpv://www.youtube.com/watch?v=0wcMWdN4zOQ

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co