Actualitate

Avertisment Salvamont

Vântul care a suflat cu putere în ultimele două zile pe Valea Prahovei și în masivul Bucegi i-a pus în alertă pe salvamontiștii din Bușteni și Sinaia. La poalele munților rafalele de vânt au depășit 80 de kilometri pe oră, iar pe platoul masivului Bucegi au atins chiar și 100 de kilometri pe oră. În aceste condiții, telecabinele au fost oprite, iar accesul pe potecile montane este foarte periculos, existând oricând riscul prăbușirii copacilor bătrâni sau uscați. La altitudini de peste 2200 de metri s-au înregistrat chiar și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Spectacolul norilor goniți de vânt pe deasupra crestelor a putut fi admirat cel mai bine din stațiunile de la poalele Bucegilor. Deoarece în stațiunile de pe Valea Prahovei se află încă foarte mulți turiști care petrec sfârșitul vacanței de vară, salvamontiștii sunt în alertă și spun că orice ieșire pe munte, chiar și pe traseele de la poale, poate fi periculoasă. Conform meteorologilor, vântul va slabi în intensitate începând de joi, iar în weekend, chiar dacă temperaturile vor fi ceva mai scăzute, nu vor exista precipitații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co