Sport

Bilete la “Petrolul-Liverpool”

S-au pus în vânzare bilete la Petrolul-Liverpool! De astăzi până sâmbătă, la casele arenei „Ilie Oană” sunt la comercializare tichete pentru evenimentul “Petrolul-Liverpool”, preţurile fiind cele obişnuite. Pe 15 octombrie, stadionul ploieștean va găzdui un eveniment de gală, menit să marcheze 50 de ani de la victoria istorică obţinută în Cupa Campionilor Europeni, la Ploieşti, de către FC Petrolul, împotriva celebrei FC Liverpool, dar și cinci decenii de la ultimul titlu cucerit de găzari. Evenimentul de sâmbătă va începe la ora 17.00, cu un meci demonstrativ, în care se vor întâlni o echipă alcătuită din foşti jucători de faimă ai Petrolului şi o reprezentativă a Văii Prahovei. Surprize vor fi şi pentru actorii duelului din 1966, care vor fi primiţi aşa cum se cuvine.
După partida demonstrativă se va disputa meciul oficial dintre Petrolul 52 şi CS Cornu, contând pentru etapa cu numărul IX a Ligii A Prahova. Va fi al doilea meci consecutiv acasă după cel din weekend, cu Cocorăștii Colț. Au fost momente speciale pentru Daniel Chiriță. El a avut iarăși emoții pe terenul de joc. La 42 de ani a debutat, oficial, în Arena Lupilor, îndeplinindu-și visul de a evolua în fața suporterilor petroliști. Aceștia au văzut șase goluri, dintre care un autogol și cinci reușite ale gazdelor, venite de la Adi Vintilă – două reușite-, Jean Prunescu, Decebal Nae și Dragoș Gheorghe.
Petrolul 52 s-a distanțat la trei puncte în clasament. Este liderul campionatului, cu 19 puncte, în vreme ce Petrolul Băicoi a rămas cu 16, după ce a pierdut la Măneciu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co