Sport

Box la graniță

Boxeurii Ploieștiului se vor bate la granița cu Ucraina. Săptămâna viitoare, pugiliștii de la CSM participă la Campionatul Național de Cadeți. Competiția este găzduită de orașul-port Sulina, ultima așezare românească din partea de sud a țării. Șase sportivi vor intra în ring la diferite categorii de luptă pentru titlurile de campioni naționali sau medaliile care asigură urcarea pe podiumul de premiere. Reuniunea va fi supervizată și de Leonard Doroftei, președintele Federației Române de Box. Înainte de a veni la finale, Doroftei bagă în ședință Biroul Federal. Situația loturilor naționale, rezolvarea problemelor financiare și organizarea Centurii de Aur reprezintă punctele fierbinți ale dezbaterii. După discuțiile de la birou, Doroftei merge pe teren și va face joncțiunea cu antrenorul federal Titi Tudor, aflat, deja, la Sulina. De altfel, Titi “Prosop” se află de câteva zile la Dunăre. Înaintea luptelor de cadeți, maestrul prahovean i-a ținut pe sportivi într-un cantonament de o săptămână la Costinești. Bronzați și antrenați pugiliștii au făcut trecerea de la Marea Neagră la Dunăre cu vaporul. Aceasta fiind singura posibilitate a sportivilor și antrenorilor să ajungă pe ringul de box din Sulina.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co