CSM Ploiești începe din etapa a III-a
CSM Ploiești va începe Liga Națională din etapa a III-a. Așa se poate spune având în vedere primele două adversare din noul sezon. Formația lui Gheorghe Covaciu jucat cu Corona Brașov și HCM Baia-Mare, adică vicecampioana și respectiv campioana țării. În prima runda handbalistele Ploieștiului au pierdut 21-29 pe teren propriu. A urmat deplasarea la Baia-Mare, acolo unde fetele au suferit o nouă înfrângere, 20-30. În ambele partide, Shutska (Șuțka) și colegele au jucat mai bine în prima repriză, după care a urmat declinul. Antrenorul Gheorghe Covaciu luase în calcul aceste eșecuri pe care le consideră un bun antrenament pentru meciurile cu adversarele de nivelul CSM-ului. Iar primul de acest fel va fi HCM Roman, formație pe care Ploieștiul o va înfrunta, duminică, în Sala Olimpia. Covaciu susține că acesta este un meci foarte important, pe care echipa sa trebuie să-l câștige. La partida cu handbalistele din Roman poate reveni și centrul Daciana Balaban. Dacă va rezista la antrenamente, ea va fi inclusă în lot pentru etapa a 4-a din Liga Națională. Chiar la începutul sezonului, CSM Ploiești a pierdut, însă, o jucătoare importantă, Mădălina Zamfirescu fiind transferată la campioana României.



