Brutării controlate
Nu mai este de mult un secret că pâinea este un aliment nu tocmai recomandat celor care doresc să aibă o sănătate de fier, dar când aceasta este fabricată în condiții impropirii devine chiar un aliment periculos. Un control facut de inspectorii OPC prin cateva brutării din judet a scos la iveală faptul că o parte din pâinea care ajunge pe mesele cumpărătorilor este produsă fără respectarea celor mai elementare condiții de igienă. Una dintre unitati a fost chiar inchisa deoarece conditiile de lucru erau greu de imaginat. În urma controlului au mai fost descoperite și deficiențe în ceea ce privește modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a pâinii şi celorlalte produse de panificaţie, iar neregulile nu s-au oprit aici. Comisarii Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Prahova au aplicat sancţiuni în valoare totală de 150.000 de lei. Aceștia avertizează că astfel de controale vor fi organizate periodic.



