Actualitate

Centrul de excelență pentru educație, salvat în ultimul moment

Primarul Adrian Dobre a lansat, astăzi, un atac extrem de virulent la adresa conducerii Inspectoratului Școlar Județean Prahova, despre care susține că pune piedici în ceea ce privește funcționarea Centrului de excelență din Ploiești.
Din luna martie a acestui an, Inspectoratul nu a mai finanțat Centrul de excelență, iar profesorii de aici, care pregătesc peste 900 de copii care fac performanțe la olimpiade și concursuri școlare, nu și-au mai primit banii.
Primarul Dobre a acuzat conducerea Inspectoratului Școlar că refuză să trimită o adresă oficială prin care să admită că nu mai poate finanța centrul.
La scurt timp după acuzațiile primarului, Inspectoratul Școlar Județean Prahova a trimis un document către Primărie, prin care admite faptul că nu va mai finanța centrul de excelență. Adresa va permite primarului Dobre să depună în Consiliul Local proiectul de finanțare a centrului, rezolvând astfel situația dificilă în care s-a aflat cel mai bun centru de excelență din țară.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co