(P) Clinică Medicover, și la Ploiești
Medicover a inaugurat la Ploiești o clinică multidisciplinară cu peste 25 de specialități. Vorbim despre unul dintre cei mai importanți operatori de serivicii medicale private din România.
Grupul Medicover este prezent în 14 țări europene, iar în România operează cu o rețea națională de 16 clinici. La Ploiești își desfășoară activitatea o echipă formată din profesioniști cu experiență care au avut motive întemeiate să lucreze la această clinică.
Medicover Ploiești este singurul centru local acreditat Petroleum Doctor, dedicat persoanelor care lucrează pe platforme marine. Clinica Medicover Ploiești are o suprafață de 500 de metri pătrați și a presupus o investiție de aproximativ 400.000 de euro.