Servicii medicale de calitate
Veste bună pentru localnicii de pe Valea Prahovei, dar și turiști. Centrul Medical Carol din Sinaia s-a deschis din dorința de a oferi servicii medicale performante, cu aparatură modernă și cu medici cu o pregătire și experiență mare în spitalele din Câmpina, Ploiești și București. Sinăienii, precum și locuitorii din localitățile învecinate au de acum, mai aproape, un centru medical modern cu specialitățile: cardiologie, stomatologie, ginecologie, neurologie, oftalmologie, ecografie.
Centrul Medical Carol din Sinaia are în dotare aparatură de ultimă generație, iar consultațiile și planurile de tratament sunt oferite la un raport corect de calitate și preț. Echipa Centrul Medical Carol Sinaia este formată din medici primari și specialiști, cu o experiență solidă în ariile acoperite care identifică cele mai bune soluții de tratament și diagnosticare.
Programul Centrului Medical Carol este de luni până vineri între orele 8:30 – 17:00. Centrul se află în Sinaia, pe B.dul Carol I, nr. 45.


