Sport

Contra a plecat, jucătorii rămân

Locul 4 și ratarea calificării directe la Campionatul European au produs demisia lui Cosmin Contra din funcția de antrenor principal al României. Atât el cât și jucătorii echipei naționale au ratat o nouă campanie, iar după meciul cu Spania, Contra și-a anunțat plecarea:„Nu mai continui la națională pentru că nu mi-am îndeplinit obiectivul, calificarea la EURO. A fost o mândrie să fiu selecționerul României. Vreau să le cer iertare fanilor pentru că nu am putut să fac mai mult la echipa națională.”- a declarat fostul selecționer. Contra a mai spus că printre lucrurile bune pe care le-a făcut a fost și promovarea tinerilor însă tot el i-a criticat după ultima partidă de la Madrid:”Sunt nemulțumit de atitudine. Îmi asum vina! Sper ca băieții să înțeleagă că fără o schimbare de atitudine e greu să ajungi la EURO”. În locul lui Contra cele mai mari șanse de a prelua echipa națională le are Mirel Rădoi, selecționerul echipei de tineret. Însă acesta a spus, recent, că va accepta postul doar după disputarea barajului pentru turneul final. Vineri, la Nyon, naționala își va afla adversara de la barajul pentru EURO. Aceasta va fi Islanda sau Scoția, iar meciul va avea loc în deplasare. Barajul se va disputa în 2020 sub forma unor semifinale, pe 26 martie și finale pe 31 martie, locul fiind stabilit prin tragere la sorți, pentru fiecare dintre cele 4 divizii. România are cel mai slab clasament în competiție dintre echipele din play-off, astfel că va juca automat semifinala în deplasare. Cele patru câștigătoare ale finalelor vor ajunge la Euro 2020.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co