Ratările reprezintă ”buba” Petrolului
Petrolul a mai ratat două puncte în campionat. Trupa ploieșteană a rămas pe podiumul campionatului, dar egalul din ,,Trivale” mai mult a nemulțumit. Asta pentru că fotbaliștii Petrolului au dominat disputa cu FC Argeș și numai ratările au făcut ca oaspeții să plece doar cu un punct acasă. Defensiva petrolistă a primit gol la Pitești așa cum s-a întâmplat și la Reșița. Atunci, Avram a respins mingea în poartă acum, a venit rândul lui Lungu să respingă și balonul să intre în plasă. Petrolul a revenit în partea a doua prin golgeterul Arnăutu care a marcat unul din cele mai frumoase goluri ale etapei. Antrenorul Stoican speră ca această ”bubă” a echipei, ratările, să se spargă cât mai repede, iar golurile să aducă victorii. Pe Stoican și jucători cel mai mult îi interesează punctele și mai puțin evoluția echipei. Meciul următor contează mult pentru fotbaliștii Petrolului. Ei vor juca, miercuri, la Turris Turnu Măgurele, următoarea clasată, și trebuie să bată pentru a se menține în topul campionatului.