Controale pentru FOTE 2013

Pregătirile pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2013 sunt într-un stadiu avansat pe Valea Prahovei. Aceasta este concluzia unei comisii organizatorice care a efectuat primul control la bazele sportive din staţiunile montane. Reprezentanţii Comitetului Internaţional de Coordonare FOTE au vizitat pârtiile, dar au şi văzut proiectele care urmează să fie puse în practică în următoarele luni. De exemplu, staţiunea Buşteni va găzdui proba de schi fond, iar pârtia va fi construită anul acesta în Munţii Baiului, în apropierea Castelului Cantacuzino. Staţiunea Sinaia va organiza întrecerile la slalom special şi snowboard, iar o parte din investiţii sunt deja realizate. Administraţia locală a dat în folosinţă două pârtii de schi şi un telescaun nou, iar în 2012 vor fi montate mai multe tunuri de zăpadă, cu fonduri de la Ministerul Turismului, în Valea Dorului şi Valea Soarelui. Şi celelalte staţiuni montane stau bine la capitolul infrastructură. Azuga va găzdui proba de slalom uriaş, iar investiţiile sunt finalizate. Totodată, baza sportivă Valea Râşnoavei din Predeal, unde se va organiza concursul de biatlon, a fost modernizată. Controalele oficiale ale reprezentanţilor Comitetului Internaţional de Coordonare FOTE nu se vor opri aici, deoarece mai sunt programate alte cinci verificări în toate staţiunile care găzduiesc festivalul.httpv://www.youtube.com/watch?v=ouQ9PYW5G3c&feature=channel_video_title