Actualitate

Cornățeanu a calculat promovarea

Antrenorul Petrolului, Mugurel Cornățeanu, a făcut socoteala în privința promovării în prima ligă. El a declarat, la un post de radio, că Petrolul trebuie să adune 45 de puncte ca să fie sigur de izbăndă. Asta înseamnă 15 victorii din 17 partide căte mai sunt de jucat. Calculele antrenorului sunt greu de îndeplinit avănd în vedere că echipa s-a încurcat de multe ori în turul campionatului. Iar acum, cu foarte mulți jucători noi, trupa ploieșteană poate fi influențată de lipsa omogenizării. Cornățeanu a mai spus că lupta la promovare se va da pînă în ultima etapă. Astăzi, lotul petrolist l-a sărbătorit pe Sebastian Ghinga, unul dintre căpitanii echipei, care a împlinit 32 de ani. El i-a cinstit pe coechipieri după antrenamentele de astăzi. Prima şedinţă de pregătire a săptămânii s-a desfăşurat pe arena „Chimia” din Brazi. De la ea au lipsit, motivat, mai mulţi jucători. Astfel, Malakian, Kozoronis şi Brînză au fost învoiţi pentru primul antrenament, cei trei întorcându-se în ţară, din mini-vacanţă, în cursul serii de luni. În vreme ce Sarris şi Moldoveanu, care au acuzat accidentări pe final de cantonament, sunt în perioada de recuperare. Pentru această săptămână, „lupii” au programate şi ultimele două teste înaintea startului oficial din 2019. Astfel, măine după-amiază, Petrolul va întâlni formaţia de eşalon judeţean Petrolistul Boldeşti. Pentru ca sâmbătă, de la ora prănzului, să joace cu Gloria Buzău, ambele partide urmând să se dispute, cel mai probabil, la Brazi. Dacă echipa se pregătește și joacă în localitatea prahoveană în schimb, conducerea clubului a fost prezentă la Cheile Grădiștei acolo unde a avut loc întălnirea anuală între conducerea Federației Romăne de Fotbal și cluburile din liga a doua. Primul joc oficial al anului pentru Petrolul, cel din deplasare, cu Pandurii Tg. Jiu, a fost programat să se desfăşoare duminică, 24 februarie.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co