Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

De astazi sunetm ascultati

Începând de astăzi convorbirile telefonice şi sms-urile sunt înregistrate de către toţi operatorii de telefonie fixă şi mobilă. Astfel, operatorii sunt obligaţi să stocheze numărul de telefon al apelantului şi al celui care a fost apelat, adresa abonatului, locaţia celui care este apelat, când a fost făcut apelul şi cât durează convorbirea telefonică. În cazul convorbirilor internaţionale va fi înregistrată identitatea internaţională de abonamentul mobil al apelantului, precum şi al apelatului, dar şi identificarea celulei din care a fost activat serviciul. Aceeaşi lege se aplică şi în cazul SMS-urilor, operatorii fiind obligaţi să stocheze timp de 6 luni mesajele pe care le trimitem, cui şi când le expediem . Conţinutul convorbirilor telefonice ar putea fi preluat direct de către procurori în caz de urgenţă, “când întârzierea obţinerii autorizării din partea judecătorilor ar aduce grave prejudicii urmăriri penale ori îndeplinirii obligaţiilor pe care şi le-a asumat România ca stat membru al Uniunii Europene”. Lege a creat şi nemulţumiri printre cetăţeni, însă majoritatea sunt de acord cu noile prevederi. Începând din 15 martie cei care furnizează servicii de internet sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni  şi date despre navigarea pe internet, adică numele, adresa fizică şi IP-ul celui care s-a conectat la internet, data şi ora la care s-a conectat, precum şi data şi ora la care s-a realizat deconectarea.
httpv://www.youtube.com/watch?v=nzuEpVH2uFY

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co