De la spectacol la spital: băiat de 13 ani, rănit la o cursă auto în Ploieşti
Momente de panică în timpul unei competiții automobilistice desfășurate pe Bulevardul Independenței din Ploiești. În plin Campionat Național de Super Slalom, un accident rutier a implicat un autoturism în care se aflau un adult și un copil de 13 ani.
Totul s-a petrecut duminică, în zona centrală a orașului, unde numeroși ploieșteni veniseră să asiste la spectacolul automobilistic. La un moment dat, unul dintre autoturisme a pierdut controlul, iar evenimentul s-a transformat într-o intervenție de urgență.
Pompierii militari, împreună cu echipaje SMURD și SAJ Prahova, au intervenit imediat pentru acordarea primului ajutor. Prioritatea a fost minorul aflat în vehicul, în vârstă de doar 13 ani, care a fost evaluat la fața locului și transportat de urgență la spital pentru investigații suplimentare.
Potrivit autorităților, copilul a suferit traumatisme ușoare și a fost dus la spital mai mult ca măsură de precauție. Din fericire, starea sa este stabilă, iar investigațiile continuă.
Poliția rutieră a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Se analizează dacă au fost respectate toate normele de siguranță în cadrul competiției.



