DNA revine la Primăria Sinaia! Primarul Oprea, acuzat că a sfidat justiţia

Noi percheziții DNA la Primăria Sinaia. Procurorii anticorupție au descins din nou în birourile administrației locale, în cadrul unei anchete care îl vizează direct pe primarul orașului, Vlad Oprea. Surse judiciare vorbesc despre suspiciuni grave: edilul ar fi încălcat măsurile impuse prin controlul judiciar.
Vlad Oprea se află sub control judiciar încă din luna ianuarie. Atunci, în urma unui denunț semnat de omul de afaceri Vladimir Ciorbă – patronul grupului Nordis și soțul fostei deputate PSD, Laura Vicol – DNA a deschis un dosar penal ce vizează posibile fapte de corupție în administrația locală.
Printre măsurile stabilite de anchetatori se află și interdicția expresă ca primarul să își exercite funcția. Cu toate acestea, surse apropiate anchetei susțin că edilul ar fi continuat să comunice cu angajați ai primăriei, influențând decizii administrative din umbră.
Este a doua oară în mai puțin de cinci luni când procurorii DNA vin la Sinaia pentru acest dosar. De data aceasta, ancheta vizează o presupusă sfidare a legii – încălcarea condițiilor controlului judiciar. Dacă suspiciunile se confirmă, Vlad Oprea riscă măsuri mai dure, inclusiv arestarea.
Anchetatorii continuă cercetările, iar locuitorii din Sinaia privesc cu îngrijorare spre o administrație aflată din nou în centrul unui scandal de corupție.