Actualitate

Deputat prahovean, acuzații la adresa lui Streinu Cercel: Demisia!

Dan Rădulescu, deputat USR Prahova, critică dur măsurile propuse de Streinu Cercel privind izolarea persoanelor în vârstă din România.
Mai mult decât atât, deputatul prahovean îi cere demisia lui Streinu Cercel. Dan Rădulescu a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj în care aduce acuzații grave la adresa celui care conduce Institutul Matei Balș: „Ieri, ca un mic nazist de mâna a doua, s-a gândit el c-ar fi mai bine să facă un fel de lagăre pentru bunici, mai precis, nu numai să-i izoleze preț de trei luni la domiciliu, dar chiar să-i și despartă de familii.” Deputatul prahovean mai susține că Streinu Cercel, nu numai c-ar trebui să-și dea demisia, dar trebuie să-și piardă și sprijinul politic de care se bucură.
„Politica asta a scos la lumină tot felul de monștri”, mai meționează deputatul.
Institutul Matei Balș condus de Adrian Streinu Cercel a elaborat un proiect intitulat „Programul de prevenire a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19”. Printre măsuri se numără separarea bătrânilor de familii pentru o perioadă de trei luni şi izolarea totală în categoria de vârstă 40 – 65 de ani, „în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie.
Pentru categoria de 65 de ani măsurile imediate propuse de şeful de la „Matei Balş” sunt „izolarea la domiciliu pentru următoarele 12 săptămâni – indiferent cum se cheamă domiciliu (casă proprie, relocare într-o casă liberă sau relocare instituţionalizată), susţinerea acestor persoane, respectând cu stricteţe măsurile de distanţare socială, pe toată această durată”.
Potrivit documentului, „susţinerea va fi efectuată fie de rudele directe, indirecte fie de autorităţi şi cu ajutorul ONG-urilor”, iar monitorizarea să fie realizată de poliţia locală şi autorităţile locale.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co