Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Din defensivă în ofensivă

Petrolul a urcat în ierarhia celor mai eficiente echipe, însă, paradoxal, a coborât în clasament. Sunt pe locul 5, la două puncte de locurile promovabile. După câteva etape, gruparea ploieșteană avea cea mai bună apărare. La acest moment, situația s-a schimbat. Petroliștii și-au mărit apetitul ofensiv având al doilea cel mai bun atac din liga secundă, dar nu mai au defensiva de atunci. Poate și pentru că, pe ”Ilie Oană”, fotbaliștii spun că sunt mult mai motivați, iar în deplasare nu se întâmplă la fel.
Cu mare interes așteptau și suporterii Petrolului concluziile ședinței din această săptămână privind soarta lui Leo Grozavu. Deocamdată, ”pisica nu a fost ruptă-n două”, astfel că antrenorul va avea parte de o nouă porție de huiduieli la următorul joc. Președintele Vlad a spus că, indiferent de situație, jucătorii trebuie să-și facă treaba.
Pe teren propriu va fi și următorul meci oficial al Petrolului. Miercuri, 17 octombrie, Marinescu și colegii săi vor înfrunta CS Mioveni. Pentru acest meci biletele sunt disponibile la punctul de vânzare de la stadion, inclusiv în ziua partidei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co