După cinci ani, nemții reiau lucrările la stația de epurare Ploiești
Povestea absurdă a stației de epurare din Ploiești, construită aproape integral și apoi abandonată, se apropie de un final fericit. Directorul general al RASP, Raul Petrescu, a reușit să-i readucă la masa negocierilor pe nemții care au construit-o până în 2013 și să-i convingă să accepte finalizarea construcției. Din păcate, motoarele electrice montate acum cinci ani s-au uzat, fiind nevoie de schimbarea unora dintre ele, chiar dacă nu au fost folosite niciodată, iar acest lucru majorează substanțial costurile lucrărilor.
Promisiunile firmei germane sunt optimiste, în sensul că stația va fi gata în cel mult un an de zile. Directorul general al RASP speră ca pe această perioadă Primăria Ploiești să nu mai plătească amenzile de 200.000 de lei pe lună, ca sancțiune de la Apele Române pentru poluarea mediului.



