Invatamant

Fără burse de merit, doar burse sociale

Elevii claselor primare vor rămâne pentru al doilea an școlar consecutiv, fără burse de merit sau de excelență pentru premiile de la concursurile sau olimpiade școlare. Aceștia pot beneficia în continuare doar de burse sociale, în anul școlar viitor (2024-2025), în contextul în care au existat mai multe petiții, dar și poziția Avocatului Poporului referitoare la necesitatea reintroducerii burselor pentru premiile la competiții școlare, informează Edupedu.ro.

Ministrul Educației, Ligia Deca, a decis eliminarea din anul școlar curent (2023-2024) a posibilităţii ca elevii cu performanțe înalte în competițiile recunoscute de Minister, din învățământul primar, să poată primi alte burse în afara celor sociale. Ei au fost înlăturați de pe lista bursierilor prin noua Lege a învățământului preuniversitar Deca-Iohannis și prin metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2023-2024 – cele două acte normative menționează burse doar pentru elevii de gimnaziu și de liceu.

Elevii din clasele primare nu ar putea primi din septembrie 2024 burse de merit sau de excelență pentru rezultatele la olimpiade și concursuri, în condițiile în care ei oricum au fost scoși de la olimpiade și concursuri în anul școlar 2023-2024. Încă de la finalul lunii ianuarie când au fost afișate listele competițiilor școlare, mai multe concursuri pentru elevii au fost tăiate, după cum a prezentat Edupedu.ro.

La începutul anului, Ministerul Educației a statuat printr-o adresă că elevii de clasele I-IV nu mai pot ajunge la etapele naționale ale concursurilor extrașcolare. Concret, Ministerul a modificat regulile astfel încât elevii din primar să poată ajunge doar la etapele pe județ ale acestor concursuri, pentru care nu se acordă burse.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co