Furt de 350.000 lei! Mascații au descins în Prahova

În această dimineaţă, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Biroul de Combatere a Furturilor din Locuințe, cu sprijinul poliţiştilor de la Biroul de Combatere a Infracțiunilor Contra Patrimoniului, al Secției de Poliție Rurală Apostolache și al luptătorilor
Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat trei percheziții domiciliare.
Acțiunile s-au desfășurat pe raza comunei Sângeru, din județul Prahova, și au vizat locuințele unor persoane suspectate de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Cercetările au loc într-un dosar penal aflat în lucru, în care se investighează un furt calificat comis în perioada decembrie 2024 – ianuarie 2025. Potrivit probatoriului administrat până în prezent, una dintre persoanele bănuite ar fi sustras mai multe colete care conțineau bunuri de valoare semnificativă, cauzând astfel un prejudiciu estimat la aproximativ 350.000 de lei.
În urma perchezițiilor, șapte persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru audieri. În funcție de concluziile preliminare ale investigațiilor, polițiștii urmează să dispună măsurile legale care se impun.
Cercetările sunt desfășurate sub coordonarea procurorilor, având ca scop stabilirea întregii activități infracționale și recuperarea prejudiciului produs.