Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Ghiozdanul plin pentru grădiniţă

În cadrul campaniei „Educaţie înseamnă viitor”, v-am prezentat un caz impresionant al Roxanei Zarzu din Telega, o mamă care a trecut prin experienţe grele, care abia se descurcă de la o zi la alta, dar care nu vrea să se dea bătută şi îşi doreşte o viaţă mai bună pentru băieţii ei, Mihai şi Bogdan. Copiii merg la grădiniţă, cel mic, Mihai, pentru prima dată în acest an. Se bucură de copilărie aşa cum o au, iar dumneavoastră i-aţi ajutat să zâmbească atunci când au primit cadourile, rechizite cu care să-şi umple ghiozdanul. Doi copii care au toată viaţa înainte au dreptul la şanse egale pentru educaţie. Viaţa a fost deja nedreaptă cu ei, când tatăl pe care îl iubeau atât de mult a murit anul trecut. Roxana are de gând să meargă să crească copiii acum la o mănăstire. Privirea veselă a copiilor ne face să înţelegem cât de important este pentru ei să aibă aceleaşi lucruri pe care până acum le vedeau numai la colegii lor şi la care priveau cu… neputinţa de a le avea şi ei… Mulţumirile ajung, astfel, la sponsorii noştri: Noroc Bun Plus – Valentin Dumitrescu, Virgil Guran – PNL Câmpina, Floricon Salub, Călin şi Natalia Toma, Ilie Colorian – PNL Breaza, Auraş Chivu – UNPR Câmpina, Ovix Instal, Top Quard, Autogara Câmpina, Fundaţia Amus, Miuţa Mocanu, SC Umeraşe Ser-Viz SRL – Elia Morotti şi Roxana Oprea.httpv://www.youtube.com/watch?v=rLtAI3ITmC0&feature=channel_video_title

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co