Goana nebuna sub influenta alcoolului
A băut câteva pahare cu tărie, după care s-a urcat la volan şi a pornit la drum către Constanţa. Este vorba despre şoferul unei camionete cu marfă din Satul Mare, care era cât pe ce să provoace o adevărată tragedie. Pe DN1, în dreptul staţiunii Buşteni, şoferul ameţit bine de aburii alcoolului a intrat în depăşire şi a acroşat oglinda unei maşini. Nu a oprit şi omul şi-a continuat drumul. În Poiana Ţapului, a lovit un pieton, însă…. nici aici nu a oprit. Goana lui nebună a sfârşit abia la intrarea în Sinaia, când a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe partea carosabilă şi a intrat în malul de pământ de lângă drum. Martorii spun că maşina rula haotic pe şosea. Atât şoferul, cât şi pietonul lovit de acesta, au fost transportaţi la Spitalul din Sinaia, unde au primit îngrijiri medicale. Culmea bărbatului i-a fost găsită o alcoolemie de 1,97 miligrame alcool pur în aerul expirat. În aceste condiţii, nu este de mirare că abia şi-a mai putut controla maşina. Recunoaşte că a băut înainte de a pleca la drum, însă nu mai mult de… un o bere. Spune că a adormit la volan şi a intrat într-un parapet, însă nu-şi aduce aminte să fi creat şi alte probleme în trafic. Şoferului i se va întocmi dosar ce cercetare penală pentru vătămare corporală, părăsirea locului accidentului şi pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. Îşi va pierde şi locul de muncă. Bărbatul se ocupa cu transportul de aparatură electrocasnică, însă nu astăzi nu va mai putea să îşi profeseze meseria şi nici carnetul auto nu îl va vedea pre curând.