Sport

Handbal înzăpezit

Echipele de handbal feminin și masculin de la CSM Ploiești trăiesc periculos după ce “urgia albă” s-a așternut în toată România. Handbalistele CSM-ului au avut meci sâmbătă seară la Brăila și s-au întors la Ploiești de-abia în această seară. Echipa feminină a trebuit să mai rămână o zi în plus în orașul de la Dunăre până când ce poliția rutieră i-a dat voie să părăsească Brăila cu destinația Ploiești.

Fetele au fost la Dunăre, iar băieții la Marea Neagră. Handbaliștii antrenați de Dragoș Dobrescu și Ion Nicolae au disputat o dublă amicală cu HC Dobrogea Sud, dar din cauza vremii au rămas la Constanța, plecarea având loc de-abia astăzi după prânz. Handbalistele au reușit un egal prețios la Dunărea. S-a terminat 25 la 25, rezultatul fiind decis în ultimele minute.

Ploieștiul a refăcut o diferență de trei goluri, marcând de tot atâtea ori și datorită tacticii alese de antrenorul Neven Hrupec. Croatul a riscat, înlocuind portarul cu al 7-lea jucător, iar fetele au egalat. Golul cât un punct a venit de la “Micky” Tivadar, care a transformat cu un lob o lovitură de la “7 metri”. Meciul s-a terminat cu o lovitură liberă la care Tivadar a fost eliminată “2 minute” pentru nerespectarea zidului, iar Nicoleta Tudor a fost trimisă la podea după ce a primit o minge în față de la brăileanca Horjea, înroșită de arbitrii. Ramona Farcău și celelalte fete au făcut hora bucuriei pe parchetul brăilean, fiind conștiente de valoarea rezultatului.

Dupa egalul de la Dunăre, CSM Ploiești s-a apropiat la două puncte de locul 5, ocupat de Roman. Etapa viitoare, Ploieștiul va juca pe teren propriu cu Zalăul lui Tadici, însă ziua și ora partidei nu se cunosc încă, deoarece adversara va juca de-abia miercuri în etapa a 14-a din Liga Națională.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co