Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Inconştienţă pe pârtii

Amatorii sporturilor de iarnă iau cu asalt zilnic pârtiile din staţiunile montane, însă pentru mulţi distracţia se încheie direct pe patul de spital. Regulile nu sunt respectate pe domeniile schiabile, spun salvamontiştii şi jandarmii montani, care duc o permamentă muncă de convingere cu cei care ajung pe derdeluş sau pe pârtie. Culmea, cele mai multe accidente se petrec pe săniuş din cauza neatenţiei. La Predeal, plasa de protecţie montată anul acesta de autorităţi, s-a transformat într-un loc numai bun de intrat cu sania. Turiştii pornesc pe celofane şi făraşe din plastic cu o viteză nebună. Nu mai au control la coborâre şi oricând pot lovi alte persoane, însă nu se gândesc la consecinţe. Apoi, toţi se opreasc în plasă,  intenţionat. Şi pe pârtia de schi sunt probleme. Multe persoane se plimbă nestingerite printre practicanţii sporturilor de iarnă, deşi regulile sunt clare: nu au voie să intre în zonele în care se schiază. Toate pârtiile sunt într-o stare excelentă de funcţionare, aşa că bucuraţi-vă de zăpadă, însă nu ignoraţi regulile. Numărul accidentelor a crescut cu 50% faţă de acceaşi perioadă a anului trecut, mai ales pe derdeluş.httpv://www.youtube.com/watch?v=efaAP5CrPOs

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co