Imobiliare Valea Prahovei
Administratie

Investitii cu folos

La începutul lunii august vă informam despre amenajarea unui spaţiu nou de joacă pentru copii. Un spaţiu care lipsea cu desăvârşire în cartierul Voila din Câmpina. Iar locul cel mai potrivit pentru realizarea parcului s-a stabilit a fi curtea interioară din incinta Şcolii Generale nr. 3. Chiar dacă firma constructoare a  întârziat o lună cu lucrările, iată că acesta este aproape gata. Mergând la faţa locului, primarul municipiului Horia Tiseanu, s-a declarat mulţumit de rezultat.
Un aspect destul de important nu este finalizat încă. Lipseşte iluminatul public, dar situaţia se va rezolva. În continuare fiind montate trei corpuri de iluminat chiar pe pereţii şcolii pentru a da posibilitatea celor mici să profite de spaţiu şi după ce se întunecă.
Noul spaţiu de joacă a scos din punguţa bugetului local aproape 1 miliard de lei vechi.
O altă zonă în care se lucrează este pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, mai exact curtea interioară a cartierului IRA.
Dacă în alte locaţii au fost amplasate instalaţii de joacă noi, situaţia este diferită în acest caz. Locuitorii din zonă doresc să rămână tot cele vechi, spunând că sunt mult mai solide şi mai sigure. Acestea vor suporta mici reparaţii şi vor fi vopsite. Autorităţile locale speră ca şi acest loc de joacă, cât şi parcarea să satisfacă dorinţele câmpinenilor. Costul lucrării se ridică la 600 de milioane lei vechi şi are ca termen de finalizare jumătatea lunii octombrie.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co