La parlamentari, ca la Mecca
Dupa ce le-a ajuns cutitul la os, au ramas fara loc de munca sau li s-a taiat din salariu la sange, prahovenii cred ca parlamentarii care le-au cerut votul acum doi ani sunt in masura sa le mai si rezolve din probleme. Asa ca zeci de oameni vin zilnic la birourile parlamentare din Prahova pentru a depune memorii sau chiar cv-uri pentru angajare. Desi e in vacanta, deputatul PNL, Gratiela Gavrilescu, vine aproape zilnic la biroul sau parlamentar din Palatul Administrativ. Mereu gaseste aici oameni nemultumiti de traiul pe care il duc. Dupa ce a trecut de la PSD la PD-L, deputatul Mihai Apostolache, ales pe colegiul Valenii de Munte, se confrunta cu tot felul de cereri de la alegatori. Nu toate probleme pot fi, insa, rezolvate, dar Apostolache a incercat un dialog cu autoritatile din cele 10 localitati pe care le reprezinta. La fel, senatorul PSD, Daniel Savu primeste zilnic memorii ale unor cetateni care sunt in cautarea unui loc de munca. Totodata, mai sunt si prahoveni care se plang ca nu sunt ascultati de autoritati in ceea ce priveste rezolvarea unor probleme ale comunitatii.