La teatru cu Mircea Albulescu
Câmpinenii care au venit aseară la teatru, la Casa de Cultură „Geo Bogza”, au avut ocazia să urmărească un spectacol inedit in compania marelui actor Mircea Albulescu. Chiar dacă maestrul nu a urcat pe scenă, ci a fost unul dintre spectatori, în momentul în care a intrat în sală a fost primit cu aplauze (cadru 9).
Aseară s-a încheiat Festivalul Teatrelor de Proiect cu un spectacol de comedie susținut de actori precum Radu Gabriel, Marius Florea Vizante și Gheorghe Ifrim.
Câmpinenii s-au simțit bine la teatru și au râs la fiecare replică de haz pe care au spus-o actorii, fie ei nume mari de scenă, fie studenți. Organizatorul festivalului are planuri mai mari pentru ediția viitoare.
Și maestrul Mircea Albulescu a apreciat talentul tinerilor artiști. Acesta i-a ales pe ei pentru a primi premiul special din cadrul festivalului.



