Sport

Licitația mărcii îl marchează

Licitarea mărcii Petrolul îl marchează pe Mircea Dridea, liderul ,,generației de aur” a clubului ploieștean. Președintele de onoare de la Petrolul 52 Ploiești amenință că va trece la măsuri extreme în ziua în care marca va fi licitată. ,,Anunţ public că în ziua în care se va licita numele Petrolul intenţionez să fac greva foamei în faţă la Casa Albă. Şi nu voi fi singur, cred că vor fi sute, mii de ploieşteni, suporteri, foşti fotbalişti, alături de mine!”, susţine Dridea.
Fosta glorie petrolistă a mai spus, în presa locală, că, imediat după alegerile parlamentare, va merge în Consiliul Local într-o nouă audienţă. Dridea a mai precizat că istoria nu se licitează, iar acea zi când se va ajunge la așa ceva va fi cea mai tristă dar și o umilință pentru el şi colegii săi. În opinia sa, Primăria trebuie să reprezinte garanţia că nu se va pierde această istorie, deci marca ar trebui acordată proiectului cu care se identifică suporterii, care este curat și onest. Pe aceeași idee marșează președintele Cristi Vlad și antrenorul principal Octavian Grigore. Ei le transmit autorităților locale să cedeze marca și palmaresul echipei actuale ,,făurită” de suporteri și de cei care au contribuit, din teren, la valorile petroliste. Vlad și Grigore au fost, astăzi, observatori la două meciuri din liga a 3-a, dar mâine vor avea emoții pentru Petrolul 52. Claudiu Tudor și coechipierii dau ultima reprezentație pe arena ,,Ilie Oană” în acest an. Fotbaliștii petroliști sunt nevoiți să le umple plasa de goluri celor de la Coada Izvorului. Cât mai multe reușite înseamnă primul loc și titlul de ,,campioană de toamnă” în detrimentul celor de la Blejoi, principala competitoare la acest moment. Diferența din clasament, dar și de valoare, trebuie să se vadă și pe gazon. Petrolul ocupă locul secund, în timp ce nou-promovata în Liga A Prahova se află pe locul 10. Bilete pentru acest meci se vor găsi chiar și mâine, în ziua partidei, iar fotbaliștii Petrolului îi așteptă pe fani în număr cât mai mare ca să sărbătorească împlinirea obiectivului acestui final de an.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co