Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Lukoil, făcută knockout de Primăria Ploiești

Rușii de la Lukoil sunt în stare de șoc și le este foarte greu să-și revină. Primăria Ploiești a reușit să-i îngenuncheze cu succes după o manevră halucinantă, Direcția de Urbanism semnând o autorizație de construcție a unui bloc imens chiar peste conducta de alimentare cu apă a Lukoil, apă necesară răcirii instalațiilor rafinăriei.

Astăzi, Primăria Ploiești i-a convocat pe cei de la Lukoil, dar și pe reprezentanții PFA-ului care se ocupă de construcție la fața locului, adică locul în care un excavator a distrus în mod deliberat conducta rafinăriei. Bineînțeles, conducta spartă era deja acoperită cu pământ. Lavinia Cursaru, șef serviciu al Direcției Generale de Dezvoltare Urbană, a solicitat celor de la Lukoil planurile conductelor care traversează prin Ploiești, planuri care fuseseră date Primăriei cu câțiva ani în urmă, s-a uitat la ele, apoi le-a luat și a plecat. Cam aceasta a fost marea întâlnire de la locul în care a fost distrusă conducta.
Avocații Lukoil ne-au spus că au făcut sesizare la Inspectoratul de Stat în Construcții, dar și la Garda de Mediu. Potrivit legii, spun aceștia, dacă a intervenit o modificare a condițiilor inițiale care au stat la baza emiterii autorizației de construcție, Disciplina în Construcții trebuie să intervină, să oprească lucrările, iar proiectul se reface, urmând obținerea unei noi autorizații de construcție.

Avocații rafinăriei spun că Inspectoratul a refuzat să intervină, spunând, printr-o adresă, că este problema Primăriei. Atât Primăria Ploiești, cât și PFA-ul care construiește blocul continuă să ceară rafinăriei actul de proprietate asupra conductei.

Reprezentanții legali ai Lukoil afirmă însă că acea conductă este un activ intrat în proprietatea societății odată cu privatizarea Rafinăriei Teleajen, potrivit Legii 15 pe 1990. Deși au cerut în instanță sistarea lucrărilor de construcție ale PFA-ului, conducerea Lukoil se teme că decizia instanței va veni prea târziu, având în vedere că administratorii PFA-ului intenționează să desființeze conducta. Singura implicare reală a Primăriei Ploiești a fost apelul făcut către cele două părți, printr-un comunicat de presă, la evitarea demarării unor acţiuni care ar pune în pericol siguranţa cetăţenilor!

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co