MAPN vrea Crucea Caraiman
După ce edilii din Bușteni au încercat, în zadar, să găsească investitori, Ministerul Apărării Naționale intenționează acum sa preia Crucea de pe Caraiman. MAPN a trimis deja Guvernului un memorandum prin care se face această solicitare.
Crucea de pe Caraiman are nevoie urgentă de reabilitare, lucrările sunt estimate la aproximativ 6 milione de lei, iar Ministerul Apărării Naţionale este de acord să se ocupe și de restaurarea monumentului. Crucea Eroilor Neamului este un monument construit între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, la altitudinea de 2291 m, pentru a cinsti memoria eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial.
A fost înălțață la inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I al României, cu scopul de a fi văzută de la o distanță cât mai mare. Acest monument a fost desemnat de către Guinness World Records ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.



