Actualitate

Militar prins cu droguri şi muniţie

Descindere în forţă la Sinaia. Un militar care a participat la mai multe misiuni în Afganistan şi Irak a fost reţinut de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pentru trafic şi consum de droguri de risc. Alături de el au mai fost ridicaţi alţi trei tineri, care comercializau canabis. Cei patru membrii ai reţelei se aprovizionau cu droguri din Bucureşti sau din stăinătate, iar apoi le comercializau în Sinaia, Buşteni şi Azuga. În urma descinderii efectuate acasă la militarul Ciprian Ionuţ Vatră, au fost găsite 10 grame de canabis, dar şi arme, componente, muniţie, încărcătoare pentru pistoale mitralieră, beionete, cartuşe şi cuţite. Băiatul are 29 de ani şi era angajat la Unitatea Militară de vânători de Munte din Predeal. Vecinii lui au rămas şocaţi când au aflat că este reţinut pentru trafic de droguri. Nu şi-ar fi închipuit că este capabil de asemenea fapte şi cred cu tărie în nevinovăţia lui. Procurorii DIICOT au solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 29 de zile. Poliţiştii pentru combaterea criminalităţii organizate continuă cercetările pentru stabilirea provenienţei armelor găsite acasă la militar.

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co