Nunta… bengaleză
Eveniment inedit în Prahova! Pentru prima oară în România, doi tigri s-au… căsătorit. Nunta bengaleză a avut loc la Grădina Zoologică din Ploiești. Culmea, mirele e mai tânăr cu cinci ani decât mireasa, iar de Sfântul Ilie s-au cunoscut pentru prima dată. Dacă a fost dragoste la prima vedere… rămâne de văzut.
Povestea lui Alex și Dana este extrem de palpitantă. Alex, un tigru bengalez de 6 ani, suferea de singuratate. Și cum angajatii Zoo nu doreau ca animalul să moară de atâta singurătate, atunci au facut un schimb cu Gradina din Pitești. Au dat o maimuță și au primit-o pe Dana, o tigroaică de 11 ani, pe care au adus-o în primăvară. Până la căsătorie, cei doi s-au privit numai printre gratii.
De altfel, pentru acest moment tigrii au fost… pregătiți. Momentul primei întâlniri a fost așteptat cu sufletul la gură, iar în situația în care lucrurile degenerau, angajații Zoo au avut pregătite tranchilizantele. Nu a fost nevoie de ele, pentru că, se pare, Dana vrea să fie… cucerită. Cei doi nu au fost prea romantici, însă nici nu s-au respins. Angajații grădinii speră însă ca totul să se termine cu bine, și în final să organizeze și… un botez.
În cazul În care cei doi tigri nu se vor accepta, atunci vor fi mutați în adăposturi separate.