Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

O nouă deplasare, un nou derbi

Petrolul va avea parte de o nouă deplasare cu un nou meci istoric și de tradiție pentru fotbalul românesc.
După confruntarea cu U. Cluj, gruparea ploieșteană va juca, mâine după-amiază, în Trivale, în fief-ul celor de la F.C. Argeș. După antrenamentul de astăzi, lotul lui Leo Grozavu a plecat spre Pitești, unde va rămâne peste noapte. Piteștenii și ploieștenii se vor înfrunta în deschiderea etapei a 10-a a campionatului și o vor face după o perioadă de peste șapte ani de zile în care nu s-au mai întâlnit.
În aprilie 2011, Petrolul juca, tot în liga secundă, pe stadionul ”Nicolae Dobrin” și se impunea cu 1 la 0, prin golul marcat de Cataramă. Atunci haita petrolistă era condusă, din teren, de Budescu, Oprița, iar acum Marinescu ghidează echipa din iarbă și ar vrea același rezultat ca ultima oară.
Va fi o întâlnire în care o parte a suporterilor ambelor echipe nu vor veni la stadion în semn de protest față de programarea jocului. După Pitești, petroliștii vor reveni la Ploiești și, săptămâna viitoare, vor avea parte de un nou meci de campionat.
Marţi, 9 octombrie, de la ora 19.30, pe “Ilie Oană”, Petrolul va înfrunta Luceafărul Oradea, într-un meci contând pentru etapa a 11-a a Ligii a 2-a Casa Pariurilor. Începând de astăzi, la casa de bilete a arenei ploieştene au fost puse în vânzare biletele pentru această întâlnire, după programul obișnuit.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co