Social

“O zi fără persoane decedate în accidente rutiere” , în Prahova

În perioada 16 – 22 septembrie 2024, polițiștii rutieri din județul Prahova acționează în cadrul calendarului de activități al organizației internaționale a polițiilor rutiere ROADPOL, perioada având denumirea Safety Days.

Ziua de ieri, 18 septembrie 2024, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova s-a urmărit să devină o zi fără persoane decedate în accidente rutiere în județul Prahova.

În centrul municipiului Ploiești, a avut loc o amplă acțiune preventivă menită să readucă aminte conducătorilor auto faptul că viețile lor, atunci când sunt la volan, ale pasagerilor lor, dar și ale celorlalți participanți la trafic stau doar în alegerile lor.
Fie că erau conducători auto, pietoni sau conducători de trotinete electrice sau biciclete, poliţiştii i-au îndemnat să aleagă întotdeauna viața și să respecte regulile de circulație, pentru a nu deveni și ei o cifră din statistică.

Conducătorii auto opriți au avut prilejul de a testa ochelarii care simulează consumul de alcool sau substanțe psihoactive la volan, activitate prin care se doreşte ca cetățenii să conșientizeze pericolul alegerii de a urca la volan în oricare dintre cele două situații prezentate mai sus.

Pe parcursul întregii zile, au fost desfășurate acțiuni de prevenire și combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere acționându-se în municipiile Ploiești și Câmpina, în stațiunile Azuga, Bușteni și Sinaia, în orașele Băicoi, Breaza, Boldești Scăeni, Comarnic, Mizil, Plopeni, Slănic, Urlați și Vălenii de Munte, dar și în mediul rural, pe raza mai multor comune din județ.

De asemenea, și pe drumurile naționale din județ s-a acționat, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier fiind prezenți pe tot parcursul zilei pe cele mai tranzitate drumuri din județ.
În total, peste 80 de polițiști au participat la aceste acțiuni, fiind opriți, pentru control, peste 500 de conducători auto, ca urmare fiind aplicate aproximativ 230 de sancțiuni contravenționale.

Totodată au fost aplicate şi sancţiuni contravenţionale pentru abaterile depistate în trafic: aproximativ 55 pentru depășirea regimului legal de viteză, 30 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 21 pietonilor pentru traversări neregulamentare, 24 bicicliștilor pentru diferite abateri, iar restul pentru alte încălcări ale normelor rutiere în vigoare.

În urma filtrelor efectuate au fost reținute 13 permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii rutieri sfătuiesc participanţii la trafic să conducă prudent și să respecte regulile de circulație, pentru a reduce riscul implicării în orice fel de eveniment rutier, pentru că mai întâi de toate, viața are prioritate!
Totodată, să circule cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi să țină cont de politeţea rutieră.
Să respecte regimul legal de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere în România.

De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, să mărească distanţa dintre vehicule.

Să conducă prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, să se asigure temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi să evite depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co