Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Operațiunea “Bordura”: strada Căliman și trotuarele, rase de pe fața pământului

Coșmarul locuitorilor din Ploiești, de pe strada Căliman, nu se mai termină. De circa trei luni, pe strada lor se sapă. Mai întâi s-au bucurat că li s-a băgat canalizare, apoi a început exasperarea. Gropile săpate în asfalt au rămas neacoperite, iar muncitorii au plecat. Acum, de vreo săptămână, firma de asfaltări a intrat în forță pe strada Căliman. Șocul locuitorilor din zonă a fost imens însă când au văzut că muncitorii încep să scoată și strada și trotuarele, în locul lor rămânând niște șanțuri uriașe.
În fapt, oamenii spun că muncitorii firmei care se ocupă cu asfaltările au scos strada și trotuarele ca să pună borduri!

Referitor la strada Căliman, care a fost închisă circulației de astăzi, între străduțele adiacente Venus și Jupiter, primarul Ploieștiului ne spune că a fost necesară refacerea totală din cauza spărturilor făcute pentru canalizare. Vestea și mai proastă este că lucrările pentru refacerea acestei străzi ar mai putea dura cel puțin o lună, spre disperarea șoferilor care circulau destul de des prin zonă, dar și a locuitorilor care nu își mai pot folosi autoturismele.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co