„Paracetamol Challenge” te trimite în spital, nu în topul trendului!

O nouă provocare extrem de periculoasă circula acum, pe reţelele de socializare, printre tineri şi îi încurajează pe participanți să își administreze doze mari de paracetamol pentru a „demonstra” rezistența organismului. Însă ce nu ştiu tinerii care o pun în aplicare este că această supradoză poate duce la intoxicație severă, insuficiență hepatică și chiar deces.
Autorităţile atrag atenţia că „Paracetamol Challenge” nu este o joacă, ci un pericol real pentru sănătate!
Ficatul este primul organ afectat, iar simptomele pot apărea târziu, când deja există leziuni grave.
Repercursiunile sunt foarte periculoase. Ce se poate întâmpla?
🔴 Intoxicație acută – Manifestată prin, greață, vărsături şi dureri abdominale.
🟠 Afectare hepatică severă – Manifestată prin insuficiență hepatică, icter, risc de comă.
⚫Sau chiar situații fatale – În cazurile grave, fără tratament urgent, poate fi letal.
💊 Ce trebuie făcut în cazul în care am ingerat o cantitate mai mare de paracetamol?
Primul pas şi cel mai important este să mergem de urgență la spital! Tratamentul administrat de către personalul de specialitate ne poate salva viața.
Autorităţile atrag atenţia că: Nu e „cool” să-ți pui viața în pericol pentru un trend stupid. Fii responsabil și ai grijă de sănătatea ta!