Imobiliare Valea Prahovei
Actualitate

Pasiune pe două roţi

Este în clasa a treia, este o domnişoară vorbăreaţă şi zâmbitoare şi are o pasiune nebună, una pe două roţi: motocrosul. Ioana Fieraru s-a urcat prima dată pe motocicletă la vârsta de şase ani. Tatăl său a susţinut-o şi a făcut antrenamente cu ea pe diferite trasee; mama nu a rezistat să-şi vadă fetiţa mergând cu viteză, pe motocicletă, nu merge cu ea când practică sportul extrem, dar îi susţine visurile. Ioana îşi aminteşte de căzăturile luate şi de frica pe care a avut-o prima dată când s-a urcat pe motor, dar odată cu trecerea timpului a simţit cum este să fii propriul tău stăpân, să ştii cum să învingi orice teamă. Pasiunea vine de la tatăl său, tare mândru că fata lui este mai bună decât mulţi băieţi în acest domeniu. Ioana se bucură când cei din jur apreciază curajul şi priceperea ei de a stăpâni motocicleta. Acum are ceva experienţă şi vrea un motor mai mare, mai puternic, cu care să participe şi la concursuri importante. Fetiţa a luat locul I la mai multe concursuri judeţene şi s-a întrecut cu băieţi de vârsta ei sau chiar mai mari. Ioana preferă motocrosul în timpul liber şi, având susţinerea părinţilor, cu siguranţă dorinţele ei vor putea fi realizate.

6 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co