Percheziţii în cadrul dosarului ,,Pensiuni Fantoma”

Poliția Capitalei a efectuat trei percheziții domiciliare în Brașov și București, într-o anchetă ce vizează fraude comise între 2022 și 2024, într-un dosar ce vizează o rețea de escroci care înșelau turiști prin promovarea unor pensiuni inexistente în Bușteni și Năvodari.
Potrivit anchetatorilor, o femeie posta anunțuri pe o platformă online, oferind cazare la pensiuni din Bușteni și Năvodari care fie nu existau, fie erau debranșate de la utilități. Turiștii, induși în eroare, achitau în avans contravaloarea serviciilor de cazare, însă la sosire descopereau că unitățile nu puteau oferi condițiile promise.
„Din probele administrate până în prezent, există suspiciunea că suspecta ar fi oferit servicii turistice inexistente în mai multe zone din țară, solicitând plata în avans în contul personal”, au transmis autoritățile.
Femeia a fost depistată în județul Brașov și urmează să fie audiată. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub acuzația de înșelăciune în formă continuată.