Petrolu-i fruncea
Petrolul ’52 a preluat șefia în Prahova. A făcut rocadă cu Petrolul Băicoi fiind, acum, liderul campionatului județean. Asta datorită celor șapte goluri date Urlațiului, dar și pentru că băicoienii s-au împiedicat, 0-0, la Breaza. Startul pe Ilie Oană a fost greu. Pricipalul Tavi Grigore era îngrijorat de precipitarea băieților, dar până la urmă aceștia au mulțumit pe toată lumea. Excesul de goluri a fost urmărit, din tribune, și de Constantin Budescu, atacantul Astrei, venit împreună cu rudele. Căpitanul Claudiu Tudor s-a specializat în reușite de la distanță. Fundașul Jean Prunescu a “spart gheața” la Petrolu,l așa cum s-a întâmplat și cu vârful Sebi Petre. Decebal Nae s-a revanșat cu un gol la aceași poartă la care a ratat o șansă imensă. Cel mai eficient a fost, însă, vârful Adrian Vintilă, autor al unei “triple”.
O profesoară de româno-engleză i-a arbitrat pe “lupi”. Arbitrul Cristina Părăluță a avut emoții mari, dar și-a revenit odată cu diferența dintre Ploiești și Urlați. La Unirea, o asistentă a avut grijă de jucători. Îmbrăcată regulamentar, doamna, a smuls fluierături de admirație și aplauze din partea publicului. Așa cum au avut parte și majoretele de la Happy Dance. În frunte cu una dintre dansatoarele Andrei, fetele au făcut “figuri” în pauza meciului, atunci când a avut loc și un concurs adresat fanilor.
Lovitura de începere a fost dată de Eduard Iuhasz, fosta glorie petrolistă. Înaintea partidei s-a ținut un moment de reculegere în memoria lui Vasile Sfetcu, fost portar la gruparea petrolistă. Etapa următoare, duminică, “găzarii” vor juca la Ceptura, chiar de ziua comunei.



