S-au sucit și în Europa

CSM Ploiești s-a răzgândit și în privința participării în cupele europene. Până la urmă, va juca dubla din Cupa EHF, așa cum a anunțat, astăzi, clubul ploieștean. Săptămâna trecută, clubul notifica Federația Internațională de Handbal că renunță la întrecere din cauza problemelor financiare. În urma deciziei Consiliului de Administraţie al clubului de săptămâna trecută, s-au purtat discuții atât cu Federaţia Europeană, cât şi cu clubul slovac. Acestea au fost favorabile, iar forul european și-a dat acordul ca echipa ploieşteană să dispute atât meciul tur, cât și returul, în Slovacia. CSM-ul scapă de sancțiunile financiare și va juca în turul al doilea al competiţiei împotriva formaţiei Iuventa Michalovce. Dubla din Slovacia se va disputa în zilele de 22 şi 23 octombrie. În perioada următoare, clubul va modifica lista cu jucătoare trimisă iniţial la forul cu sediul în Viena, lotul urmând să fie format tot din junioarele care evoluează acum în competiţia internă. Alina Dumitru și colegele sale joacă, astăzi, o nouă etapă de campionat pe terenul celor de la SCM Craiova. Formația masculină a Ploieștiului a debutat frumos în noul sezon al Diviziei A. S-a impus, 34-29, la Știința Municipal Bacău. Extrema Victor Hoinaru a fost cel mai eficient handbalist ploieștean, reușind 12 goluri. Etapa viitoare, sâmbătă, Rotaru și coechipierii vor întâlni, pe teren propriu, CSM Botoșani.